Azi am predat multiculturala disertatie pentru masteratul meu de la UNESCO, Comunicare Interculturala, la care am muncit mai bine de patru luni, la fel cat am muncit si pentru cea de la masteratul meu de la Litere, Teoria si Practica Editarii. A fost o zi generatoare de nervi, intocmai precum generatorul de particule, numai ca eu nu incercam sa accelerez particulele, ci cuvintele. Intrucat am redactat lucrarea in engleza, am avut ceva batai de cap, principalul stres fiind cel determinat de lipsa de timp.
Da, stiu, las lucrurile pe ultima suta de metri. Desi patru luni inseamna in limbaj academic “ultima suta de metri”. Fireste, nu am lucrat constant, o lucrare academica nu e cu norma. Uneori am lenevit (ca sa imi vina inspiratia, nu de alta), alteori am scris 12 ore incontinuu. In orice caz, tot am ramas cu multe lucruri de facut, azi, in ultima zi in care m-am mai putut inscrie la disertatie.
Bineinteles, o groaza de acte pentru orice, ca si cum nu eram in baza lor de date de cinci ani universitari. In fine, Romanica. Am facut la note de subsol de mi-a venit rau, ca la noi nu se poate ca in strainatate paranteza nume autor an doua puncte pagina paranteza (Grigore, 2002: 5), nu, la noi n’spe note de susbol, cu ibidem, idem, op. cit. Pentru cine nu cunoaste “normele” redactarii academice astea suna ca niste injuraturi.
Desi acest master de Comunicare Interculturala, UNESCO are si profi straini si se preda, pe langa romana, in franceza si in engleza, cu toate acestea secretariatul este “neaos” romanesc. De aceea sunt aceleasi vesnice probleme. Desi, spre deosebire de idioata mea Facultate de Litere UB (mai bine ii spuneau OB ca tamponul ala), exista o pretinsa comunicare electronica, ea este mai mult unidirectionala, dinspre secretariat inspre student, cand studentul pune o intrebare secretariatului prin mail, nu mai primeste niciun raspuns. De exemplu, toate proiectele facute pentru a obtine o nota la diferite cursuri si seminarii se trimit pe mail, dar confirmarea primirii lor nu exista, desi se cere insistent acest lucru, e ca si cum ai trimite un mail unui chinez care nu stie romana. Trecem peste asta.
O alta critica este ca acest master nu are si o parte practica. La fel, IFL (Idioata mea Facultate de Litere) a pus la dispozitie studentilor o practica in edituri pe semestrul doi (despre care o sa vorbesc altadata). La Masterul de Comunicare Interculturala UNESCO nu exista niciun fel de practica, desi UNESCO are legaturi cu toate organizatiile culturale nationale si internationale. Mai mult decat atat, nu exista un curs de redactare a proiectelor pentru fondurile europene. Oricum se pare ca cei care suporta sistemul ajung si ei la un moment dat idioti.
Azi am avut, de asemenea, o alta “minunata” surpriza. Voiam sa imi aflu nota la disertatia nr. 1, cea sustinuta luni, 21 iunie, la Litere (am terminat in acelasi timp cu Masterul de Comunicare Interculturala UNESCO si pe cel de Teoria si Practica Editarii Litere, ambele la zi). Dar nu am reusit. Motivul? Nu mai era loc la avizierul facultatii, pentru a expune notele noastre. Buuun. Trecem si peste asta. Acu eu nu stiu exact ce motive au studentii americani sa puna bombe in institutiile lor de invatamant si sa impuste profii, dar noi cu siguranta avem muuulte motive. In primul rand indolenta. Dar e o chestie generala in Romanica.
Secretariatul UNESCO se inchidea azi la 18:45. Pana atunci am dat zor. Am scos un exemplar la imprimanta, apoi am fugit la xerox la 17:35. Am scos cateva pagini care contineau imagini la imprimanta color de la xerox si am xeroxat inca un exemplar (ca trebuiau doua, plus unul pe cd) alb-negru si color paginile respective. Apoi am indosariat cele doua exemplare. Toata minunea m-a costat 87 de lei si 90 de bani. Nu puteam sa platesc cu cardul (desi aveau aparat din ala pt carduri) pt ca se incurca tanti (plata cu cardul se putea numa daca iti comandai o stampila). Cum nu aveam de gand sa imi comand o stampila, am alergat in Cora Lujerului, care era vis-a-vis de xerox sa scot bani de pe card. In timp ce alergam mi-a scapat un papuc. M-am intors sa il iau, apoi am alergat din nou. Parca eram in reclama cu Rexona.
Am scos, m-am reintors, am luat exemplarele si am coborat la metrou. Acolo, tanti care vindea cartele lipsea (poate era la buda), eu faceam 13-14, dar in cateva secunde o vanzatoare mi-a zis sa folosesc o portita deschisa pentru a intra. Nici acum nu stiu daca era ceva fraudulos sau nu. Probabil ca era intrucat ceilalti oameni se foloseau de cartele pt. a intra. Metroul a venit dupa 4 min. de asteptare. A mai stat 2 min. la Eroilor. Am ajuns la secretariatul UNESCO la 18:40. Slava Domnului! (Desi pe drum am mai si injurat).
Inainte sa plec de acasa observasem ca imi lipseste declaratia de onestitate, pe care trebuia sa o atasez la sfarsitul lucrarii. Explicatia e simpla si foarte logica (parerea secretariatului): declaratia de onestitate era inclusa in ghidul metodologic de redactare a disertatiei (trimis anterior pe mail). Numai ca celelalte acte de inscriere fusesera trimise ca documente separate. Ciudata logica!
In orice caz, doua lucruri ma bucura din aceasta zi mirifica, ca am gasit totusi un xerox cu toate serviciile integrate la ora 17:35 (celelalte aveau program scurt) si ca azi, in ultima zi, secretariatul a fost deschis pana la 18:45. Pe drumul de intoarcere am baut juma’ de litru de ceai verde (ma deshidratasem) si am mancat un covrig (nu mancasem mai nimic toata ziua). Mi s-a parut ca lumea se uita la mine ca la o nebuna, poate chiar paream, cred ca in orice caz aveam o figura disperata, de om hamesit si terminat. Aproape ca imi venea sa plang nervos.
Cu ce se lupta academicianul adevarat in Romanica: cu idiotii, care par a fi din ce in ce mai multi. Azi la pranz inca ma mai intrebam daca trebuie sa pun locul publicarii inaintea editurii (sistem occidental) sau dupa (sistem romanesc)? Sunt perfectionista, de fapt asta e adevarata problema. Oricum, am terminat doua lucrari de disertatie in paralel: una se numeste Presa interbelica romaneasca despre Elena Vacarescu (Masterat Teoria si Practica Editarii, Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti), iar cea de a doua, Christian e-dating – expectations and limits (Masterat Comunicare Interculturala, Departament UNESCO pentru schimburi interculturale si interreligioase, in colaborare cu Universitatea din Bucuresti, cu Universitatea din Hamburg, Germania si Fribourg, Elvetia, cu predare in limbile franceza si engleza).
No, suna bine sau nu? Da bine la CV sau nu? Praf in ochi, atat conteaza munca mea pentru Romanica. Nu imi fac iluzii. Daca nu le-as fi facut pentru ca mi-au placut, as fi renuntat de mult. Cand ma gandesc ca am muncit trei luni in Grecia de mi-au iesit ochii din cap ca sa dau aproape jumatate din ce am castigat pe un an de master imi vine sa tampesc. Dar nu conteaza. Intre timp, am fost si la un interviu pt. bursele Europa FM, despre care o sa povestesc alta data, ca azi pur si simplu nu mai am energia necesara.
