Bǎga-mi-aş notele în disertaţie

Azi am predat multiculturala disertatie pentru masteratul meu de la UNESCO, Comunicare Interculturala, la care am muncit mai bine de patru luni, la fel cat am muncit si pentru cea de la masteratul meu de la Litere, Teoria si Practica Editarii. A fost o zi generatoare de nervi, intocmai precum generatorul de particule, numai ca eu nu incercam sa accelerez particulele, ci cuvintele. Intrucat am redactat lucrarea in engleza, am avut ceva batai de cap, principalul stres fiind cel determinat de lipsa de timp.

Da, stiu, las lucrurile pe ultima suta de metri. Desi patru luni inseamna in limbaj academic “ultima suta de metri”. Fireste, nu am lucrat constant, o lucrare academica nu e cu norma. Uneori am lenevit (ca sa imi vina inspiratia, nu de alta), alteori am scris 12 ore incontinuu. In orice caz, tot am ramas cu multe lucruri de facut, azi, in ultima zi in care m-am mai putut inscrie la disertatie.

Bineinteles, o groaza de acte pentru orice, ca si cum nu eram in baza lor de date de cinci ani universitari. In fine, Romanica. Am facut la note de subsol de mi-a venit rau, ca la noi nu se poate ca in strainatate paranteza nume autor an doua puncte pagina paranteza (Grigore, 2002: 5), nu, la noi n’spe note de susbol, cu ibidem, idem, op. cit. Pentru cine nu cunoaste “normele” redactarii academice astea suna ca niste injuraturi.

Desi acest master de Comunicare Interculturala, UNESCO are si profi straini si se preda, pe langa romana, in franceza si in engleza, cu toate acestea secretariatul este “neaos” romanesc. De aceea sunt aceleasi vesnice probleme. Desi, spre deosebire de idioata mea Facultate de Litere UB (mai bine ii spuneau OB ca tamponul ala), exista o pretinsa comunicare electronica, ea este mai mult unidirectionala, dinspre secretariat inspre student, cand studentul pune o intrebare secretariatului prin mail, nu mai primeste niciun raspuns. De exemplu, toate proiectele facute pentru a obtine o nota la diferite cursuri si seminarii se trimit pe mail, dar confirmarea primirii lor nu exista, desi se cere insistent acest lucru, e ca si cum ai trimite un mail unui chinez care nu stie romana. Trecem peste asta.

O alta critica este ca acest master nu are si o parte practica. La fel, IFL (Idioata mea Facultate de Litere) a pus la dispozitie studentilor o practica in edituri pe semestrul doi (despre care o sa vorbesc altadata). La Masterul de Comunicare Interculturala UNESCO nu exista niciun fel de practica, desi UNESCO are legaturi cu toate organizatiile culturale nationale si internationale. Mai mult decat atat, nu exista un curs de redactare a proiectelor pentru fondurile europene. Oricum se pare ca cei care suporta sistemul ajung si ei la un moment dat idioti.

Azi am avut, de asemenea, o alta “minunata” surpriza. Voiam sa imi aflu nota la disertatia nr. 1, cea sustinuta luni, 21 iunie, la Litere (am terminat in acelasi timp cu Masterul de Comunicare Interculturala UNESCO si pe cel de Teoria si Practica Editarii Litere, ambele la zi). Dar nu am reusit. Motivul? Nu mai era loc la avizierul facultatii, pentru a expune notele noastre. Buuun. Trecem si peste asta. Acu eu nu stiu exact ce motive au studentii americani sa puna bombe in institutiile lor de invatamant si sa impuste profii, dar noi cu siguranta avem muuulte motive. In primul rand indolenta. Dar e o chestie generala in Romanica.

Secretariatul UNESCO se inchidea azi la 18:45. Pana atunci am dat zor. Am scos un exemplar la imprimanta, apoi am fugit la xerox la 17:35. Am scos cateva pagini care contineau imagini la imprimanta color de la xerox si am xeroxat inca un exemplar (ca trebuiau doua, plus unul pe cd) alb-negru si color paginile respective. Apoi am indosariat cele doua exemplare. Toata minunea m-a costat 87 de lei si 90 de bani. Nu puteam sa platesc cu cardul (desi aveau aparat din ala pt carduri) pt ca se incurca tanti (plata cu cardul se putea numa daca iti comandai o stampila). Cum nu aveam de gand sa imi comand o stampila, am alergat in Cora Lujerului, care era vis-a-vis de xerox sa scot bani de pe card. In timp ce alergam mi-a scapat un papuc. M-am intors sa il iau, apoi am alergat din nou. Parca eram in reclama cu Rexona.

Am scos, m-am reintors, am luat exemplarele si am coborat la metrou. Acolo, tanti care vindea cartele lipsea (poate era la buda), eu faceam 13-14, dar in cateva secunde o vanzatoare mi-a zis sa folosesc o portita deschisa pentru a intra. Nici acum nu stiu daca era ceva fraudulos sau nu. Probabil ca era intrucat ceilalti oameni se foloseau de cartele pt. a intra. Metroul a venit dupa 4 min. de asteptare. A mai stat 2 min. la Eroilor. Am ajuns la secretariatul UNESCO la 18:40. Slava Domnului! (Desi pe drum am mai si injurat).

Inainte sa plec de acasa observasem ca imi lipseste declaratia de onestitate, pe care trebuia sa o atasez la sfarsitul lucrarii. Explicatia e simpla si foarte logica (parerea secretariatului): declaratia de onestitate era inclusa in ghidul metodologic de redactare a disertatiei (trimis anterior pe mail). Numai ca celelalte acte de inscriere fusesera trimise ca documente separate. Ciudata logica!

In orice caz, doua lucruri ma bucura din aceasta zi mirifica, ca am gasit totusi un xerox cu toate serviciile integrate la ora 17:35 (celelalte aveau program scurt) si ca azi, in ultima zi, secretariatul a fost deschis pana la 18:45. Pe drumul de intoarcere am baut juma’ de litru de ceai verde (ma deshidratasem) si am mancat un covrig (nu mancasem mai nimic toata ziua). Mi s-a parut ca lumea se uita la mine ca la o nebuna, poate chiar paream, cred ca in orice caz aveam o figura disperata, de om hamesit si terminat. Aproape ca imi venea sa plang nervos.

Cu ce se lupta academicianul adevarat in Romanica: cu idiotii, care par a fi din ce in ce mai multi. Azi la pranz inca ma mai intrebam daca trebuie sa pun locul publicarii inaintea editurii (sistem occidental) sau dupa (sistem romanesc)? Sunt perfectionista, de fapt asta e adevarata problema. Oricum, am terminat doua lucrari de disertatie in paralel: una se numeste Presa interbelica romaneasca despre Elena Vacarescu (Masterat Teoria si Practica Editarii, Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti), iar cea de a doua, Christian e-dating – expectations and limits (Masterat Comunicare Interculturala, Departament UNESCO pentru schimburi interculturale si interreligioase, in colaborare cu Universitatea din Bucuresti, cu Universitatea din Hamburg, Germania si Fribourg, Elvetia, cu predare in limbile franceza si engleza).

No, suna bine sau nu? Da bine la CV sau nu? Praf in ochi, atat conteaza munca mea pentru Romanica. Nu imi fac iluzii. Daca nu le-as fi facut pentru ca mi-au placut, as fi renuntat de mult. Cand ma gandesc ca am muncit trei luni in Grecia de mi-au iesit ochii din cap ca sa dau aproape jumatate din ce am castigat pe un an de master imi vine sa tampesc. Dar nu conteaza. Intre timp, am fost si la un interviu pt. bursele Europa FM, despre care o sa povestesc alta data, ca azi pur si simplu nu mai am energia necesara.

22 Răspunsuri to “Bǎga-mi-aş notele în disertaţie”

  1. Felicitari pentru absolvirea celor doua programe de Master! Luna aceasta o sa-mi incerc si eu norocul la programul de Master Comunicare Interculturala, crezi ca poti sa-mi oferi ceva informatii utile cu privire la Admitere?

  2. Buna!
    Am vazut ca esti studenta la TPE. As vrea si eu sa dau la acest master anul viitor. Eu sunt studenta la Cluj (Marketing) si, prin urmare, nu am nici un cunoscut (student )care sa ma ajute cu niste informatii.M-am uitat, bineinteles, pe site la conditiile de admitere. Sunt pasionata de lectura si mai am un an sa ma pregatesc in acest sens. Semnele mele de intrebare sunt referitoare la cat de dificil e sa treci proba interviului( Sunt acceptati absolventi de Marketing?; Sunt asteptarile mari in ceea ce priveste pregatirea academica pana in momentul de fata?)

    • Nu inteleg de ce ai veni din Cluj sa faci un master in Bucuresti. Pregatirea academica din Cluj e mult superioara celei din Bucuresti. Nu e cazul sa ai asteptari prea mari de la acest master, de fapt, de la nicio forma de invatamant din Romania. E dezolant. Iti ofera niste repere si o diploma. Doar atat. Proba interviului e o vrajeala de 2 bani. Nu e cazul sa te stresezi prea mult cu bibliografia. Bafta!

  3. Millie Love Spune:

    Salut!
    Cum e orarul la TPE? Ceva imi spune ca parca nu ar merita sa renunt de tot la job pt a participa in totalitate la cursurile lor.
    I agree la partea cu interviul – o neasteptata tampenie care m-a facut sa am dubii daca vreau cu adevarat sa le dau bani pt masterul lor, dar fara diploma nu te angajeaza in editura.
    Foarte frumos scrii. Si cat mai injuram dificultatile intampinate cu secretariatul la particular (de fapt injuram secretarele in sine), dar vad ca nici la stat nu-s mai breze.

    • La noi orarul a fost de la 16 la 20, trei zile pe saptamana. Nici nu se merita sa vii la toate cursurile, mai ales ca unele nu se fac. Oricum, la editura se angajeaza pe pile, asa ca nu te gandi ca ti-ar trebui vreo diploma. Am fost prin diverse edituri si mi s-a zis direct cum sta treaba. Relax:)))

  4. Buna! Cautand informatii despre masterul UNESCO am ajuns si pe blogul tau. Te rog mult, poti sa imi spui daca merita? (lasand la o parte neplacerile pe care le-ai mentionat acum) Si partea cea mai arzatoare…cam cat de mult se vorbeste franceza? Fac fata cu franceza de liceu pe care as mai sterge-o eventual de praful acumulat in ultimii trei ani?

    • Da, clar. Important e sa intelegi franceza la nivel avansat si sa vorbesti la nivel conversational, adica mediu. Este un masterat bun, desi in Romania nu faci cine stie ce cu el, cum de fapt nu faci cu nimic. Iti doresc multa bafta!

  5. Wow deja al II-lea master, felicitari!

  6. Andreea Spune:

    bravosss

  7. Buna Irina,

    As dori sa stiu mai multe despre masterul pe care l-ai terminat tu la catedra Unesco. Daca ma poti ajuta cu o adresa de email . Multumesc

  8. Buna .. Imi zici te rog daca la masterul de Comunicare interculturala se insista mult pe partea de religie ? Nu stiu care din cele doua mastere Comunicare interculturala sau Management intercultural sa aleg pentru a candida.In plus, in timpul masterului ai posibilitatea sa participi la diferite proiecte impreuna cu studenti din universitati din afara sau proiecte realizate cu diferite organizatii de la noi ? Este multa teorie sau se fac si chestii practice?? Precizez ca eu am terminat o facultate tehnica, imi place lb si cultura francezilor si as face acest master din placere, dar nu vreau sa fiu dezamagita ( sa trebuiasca sa citesc despre comunicarea din evul mediu :P )….sper sa ma lamuresti in timp util. Multumesc

    • Buna Cri,

      Din pacate la UNESCO se insista mult pe partea de religie, chiar prea mult. Ambele mastere (Comunicare si Management) sunt cam aceeasi apa…de ploaie. Nu se fac deloc chestii practice, pe care si eu le-as fi dorit. Nu stiu daca te-am lamurit in timp util, dar acum am vazut mesajul tau.

  9. Bey Coralia:))
    Am fost eu ca o adevarata sa dau interviul la Comunicare Interculturala, care a durat 3 min si 32 de secunde.In opinia mea m-am declarat multumita de ce le-am impartasit profilor .Motivatia de a-l face era veeeery strong. Acum nu mai e:)) De ce? Pentru ca tocmai au venit rezultatele si am vazut cu stupoare ca pe scrisoarea de intentie mi-au lipit un 7, iar pe interviu un 8.Subiectivismul lor a depasit dezastruos puterea mea de intelegere. Asa de tare incat ma amuza copios. Am intrat la buget la ei, dar am intrat la buget si la ASE-sustinand un examen scris,deci less subjective. Ma intreb cum de au ajuns la concluzia, dupa 3 min si 32 sec ca inteligenta mea merita doar atat:)) Pe o chestie asemanatoare cu scrisoarea respectiva am primit un 1 ( 10 in sistemul nostru) de la un prof de la Harvard (am studiat si in afara,nu la Harvard, dar am avut norocul sa imi predea un prof de acolo). Iar fix scrisoarea pe care le-am dat-o lor mi-a evaluat-o o profa de aici din Romania cu o zi inainte si mi-a zis doar atat: RESPECT. Bag seama ca cele 3 uscaturi de profi care au fost la interviul meu au considerat ca terminand o universitatea privata sunt o nulitate:)) lol..asta a fost alegerea mea dupa ce am trecut printr-o universitate de stat in Romania Land si mi-am dat seama ca mi-am pierdut spectaculos timpul. Cei de la Unesco mi-au demonstrat doar ca nu merita. Cred ca voi ramane la ASE. Din pacate nu am alta optiune…nu am avut suficiente resurse materiale sa ma car anul asta sa studiez in afara. Poate la anul. And best of luck to you my dear :)

  10. Buna Irina
    Pana la urma, neavand alte informatii m-am prezentat la interviu la Management Intercultural. Am intrat la buget. Deocamdata m-am hotarat sa ma duc. Eu am terminat profil tehnic si erau foarte mirati ca ma duc la ei la master. Eu as vrea sa invat si altceva si mai ales sa nu uit limbile straine; as vrea chiar sa imi imbunatatesc partea de conversatie in lb engleza si lb franceza.
    O sa iau ce e mai bun din aceste cursuri !!

  11. Buna.

    Felicitari pentru cele doua diplome!
    Cautand informatii despre masterele de la catedra Unesco am dat peste blogul tau (ca multi altii) si vin si eu cu cateva intrebari:
    De fapt ce iesi din masterul asta de comunicare interculturala?? si ce poti sa faci mai departe? iau diploma cu titlul de specialist in ? si merg sa aplic la joburi de ? ?
    Merci!!

  12. :D a si inca ceva..scrie pe site ca au acorduri cu Elvetia si Germania pentru efectuare de stagii. E pe bune? Sau e de reclama?
    MS!

  13. super tare articolul postat tineo tot asa felicitari :*

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.